În cea mai recentă predică, Mitropolitul Vladimir i-a înfierat pe nudişti! Nu lipsa de decenţă a fost însă argumentul principal al Mitropolitului, ci lipsa buzunarelor, considerată de mulţi teologi un păcat strigător la cer, pentru care rişti să arzi în Iad.

“Atunci când i-a alungat pe Adam şi Eva din rai, Dumnezeu i-a făcut să simtă ruşinea, ca să-şi croiască haine cu buzunare, unde să pună bani la păstrare pentru biserici şi catedrale. Oamenii care adoptă vechile practici păgâne, devenind nudişti, nu au unde să-şi ţină banii, deci nu se pot mântui. E datoria bunilor creştini să-i îmbrace pe aceşti bieţi rătăciţi, sau măcar să-i convingă să folosească nişte borsete sau gentuţe. Nu neagă nimeni că există miracole, dar în principiu cutia milei nu se umple singură!”, a explicat Mitropolitul Vladimir tuturor credincioşilor prezenţi la slujba de seară.

Conform statisticilor, tot mai mulți moldoveni preferă plaja nudistă din țările europene pentru odihna anuală.

Advertisement