După ce marţi producătorii au anunţat că medicamentele ieftine vor dispărea de pe piaţă ca urmare a aplicării unei taxe interne, Guvernul a identificat azi o soluţie pentru această criză care riscă să afecteze în primul rând electoratul PSRM. “Pentru ca bătrânii, pe care îi respectăm atât de mult datorită votului lor, să nu cumpere medicamente scumpe pentru diferitele afecţiuni de care suferă, vom interzice toate bolile al căror tratament costă mai mult de 500 de lei pe lună”, a anunţat în această dimineaţă premierul.

Prin introducerea unei liste de boli interzise pe teritoriul Republicii Moldova, Guvernul preconizează că va reduce substanţial sumele cheltuite pe medicamente de către populaţie. “Am interzis în primul rând afecţiunile cardio-vasculare, deoarece necesită medicamente şi operaţii costisitoare, pe care pensionarii sau persoanele cu venituri mici nu şi le permit. De asemenea, oricine suferă de o afecţiune care necesită tratament în străinătate şi nu şi-l permite va suferi toate rigorile legii.”

Cei care nu se vor conforma noii legi, vor fi trași la răspundere contravențională.

Advertisement