Corectitudinea alegerilor recente din Hâncești este pusă la îndoială după ce un mort din localitate a fost surprins votând de două ori în aceeași secție de votare. Comisia de supraveghere a observat că pe listele cu alegători care au votat apare de două ori numele răposatului Oloi Gheorghe (1931-2010).
Noul deputat ales este de părere că frauda electorală este doar un caz izolat și nu ar trebui să-i dăm prea mare importanță:

„E păcat că un astfel de incident afectează imaginea orașului Hâncești, care altfel este un model de democrație. La noi alegerile au decurs absolut normal, cetățenii decedați exprimându-și liber preferințele electorale. Dealtfel, prezența la vot a fost de peste 140% din cetățenii fără drept de vot, o cifră la care alții doar visează.”


Vecinii lui Gheorghe Oloi spun despre el că era un cetățean liniștit și bun, cel puțin când trăia.

„Îl cunosc foarte bine, am fost și la înmormântarea lui. Știu că despre morți se vorbește numai de bine, dar nimeni nu are dreptul să voteze de mai multe ori. Îmi pare foarte rău că a murit, dar dacă a greșit trebuie să plătească”, a declarat un pensionar și fost coleg de clasă de a răposatului buclucaș.

Advertisement