Transparency International a anunţat în această dimineaţă rezultatele celui mai recent Barometru al Corupţiei. Conform sociologilor care au realizat cercetarea, aceasta indică faptul că imensa majoritate a moldovenilor consideră corupţia cel mai mare rău care poate afecta societatea, dar în schimbul unei sume de bani sau al unui cadou ar accepta să se facă că nu observă această problemă.

Mai precis, aproximativ 90% dintre compatrioţii noştri declară că urăsc din suflet corupţia şi declară că aceasta e cea mai mare problemă a Republicii Moldova şi că în general corupţii ar trebui împuşcaţi. De asemenea, ei spun că ar fi dispuşi să se facă că nu văd problema corupţiei sau chiar să refuze să accepte existenţa ei dacă cineva le-ar strecura în buzunar un plic plin cu bani, un bilet de avion către o destinaţie exotică sau alte lucruri de o valoare similară.

Barometrul Corupţiei a fost realizat pe un eşantion neobişnuit de mare. La aceasta a contribuit, conform sociologilor, şi faptul că respondenţilor li s-a promis o mică sumă de bani dacă răspund onest şi o singură dată, fără să se mai dea drept altcineva doar de dragul unui câştig facil şi necinstit.

Advertisement