Ştim cu toţii pericolele la care se expun muncitorii care efectuează lucrări în Republica Moldova. Atunci când dorm pe sub copaci pot fi loviţi de trăznet, atunci când dorm în şanţ pot fi ucişi de colegii excavatorişti, dar nimeni nu se gândea că există un pericol şi în timpul celei mai frecvente poziţii în care stă un muncitor: sprijinit în lopată. Din păcate, un muncitor de la Spații Verzi a simțit asta pe propria piele:

“Stăteam la umbră, alături de alţi colegi, iar la un moment dat, colegului i s-a rupt lopata şi era să se înţepe în ea. Cred că a adormit în lopată, nu ştiu. A avut noroc că avea berea într-o mână, că dacă se ţinea cu ambele mâini de lopată, îi intra în gât, îl omora pe loc”, descrie Victor scena de groază la care a asistat.

Advertisement