Un șofer minte cu nerușinare pasagerii după ce a observat că i s-a oprit businessul rutier în loc. Acesta propune oamenilor pentru o sumă modestă, o călătorie cu microbuzul direct de la Hârtop și până la New York, cu o escală la Paris. Localnicii din satul Hârtop s-au arătat destul de fericiți când au aflat că doar la ei în sat există rută directă până la New York, dar totul a fost dat peste cap până un tânăr student a aflat de fapt ce făcea șoferul:

”Șoferul propunea ruta directă cu genți până la 25 de kg și mai multe popasuri de la Hârtop și până la New-York. Biletul costă 78 de lei și niște bănuți, dar mi-a părut suspect atunci când am văzut că scria Ghidighici. Eu nu am fost niciodată la Chișinău și nu știam că Ghidighici este la Chișinău și nu la New York. I-am stricat planurile, dar să nu mai mintă oamenii”, a declarat studentul.

Șoferul fiind oprit de poliție în timp ce efectua încă o cursă, a luat-o prin arătură și a dispărut din vizorul oamenilor legii, iar oamenii s-au întors înapoi în Hârtop!

Advertisement