O nuntă de vis care avea loc la un local din Chișinău s-a transformat într-o dramă. Toată lumea se distra de minune, dansa şi bea şampanie până când chelnerii au adus tortul. Toţi s-au adunat să aplaude când, deodată, stuctura de rezistență a tortului a cedat, iar două dintre etajele superioare ale tortului s-au prăbuşit peste invitaţi.

În panica ce s-a creat, mai mulţi nuntaşi s-au călcat în picioare, fiecare încercând  să scape de murdărie. Cei mai grav afectați au fost mirii şi naşii, care, fiind în imediata apropiere a tortului, au fost practic îngropați sub dărâmături și acoperiți cu frișcă. Mulţi nuntași erau aşa de murdari că a trebuit să le fie stabilită identitatea prin scanarea retinei, fiindcă numai în ochi nu aveau tort. Excepție face soacra mare, căreia medicii i-au scanat de două ori retina până să-și dea seama că avea o cireașă și acolo.

Poliţia urmează să stabilească acum din ce cauză cele două etaje ale tortului s-au prăbuşit şi dacă dezastrul n-ar fi putut fi evitat. Se pare că de vină a fost pasajul pietonat dintre etajele cinci și șase ale tortului, unde o bârnă de rezistență a s-a înmuiat din cauza unei scurgeri de sirop și a alunecat în casa scării.

Advertisement