Mitropolitul Vladimir nu este la prima colaborare cu artiștii. Anterior, acesta a mai înregistrat o melodie cu renumitul Igor Cuciuc, însă așa și nu a avut ocazia să facă un videoclip pentru că apăruse pandemia de COVID-19. Pe albumul “Slalom printre creştini”, care va fi lansat săptămâna viitoare, se află însă multe piese care au şanse mari să ajungă în topurile internaţionale.

“Încercăm să cântăm şi pentru piaţa de afară. Pe noul album vom avea piese în limbi străine, mai exact în greacă și slavona veche. Mitropolitul s-a ocupat de versuri și dacă sincer nu înțeleg mesajul mitropolitului dar sună extraordinar de bine”, a declarat Cheloo, care tocmai ieşise din studioul de înregistrări.

Mitropolitul Vladimir a ieşit mai târziu de la înregistrări, deoarece a mai stat de vorbă în studio cu un preot pe care l-am confundat iniţial cu rapperul Grasu XXL. Îmbrăcat în sutana lui cusută cu fir de aur, acesta ne-a arătat semnul păcii și a strigat ”Respect pentru creștii care dau bani bisericilor.”

Cei doi artiști, Cheloo și Mitropolitul Vladimir aka Vladik Church a spus că ne așteaptă la lansarea albumului care va avea loc în incinta catedralei!

Advertisement