Igor Dodon a fost surprins într-un apartament închiriat cu nimeni alta decât spikerul parlamentul Zinaida Greceanîi. Acesta zice că au avut o noapte foarte fierbinte și că prima doamnă nu ar trebui să afle despre această relație nocturnă:

”Ne-am întâlnit la un apartament închiriat. Am stat pe întuneric. Nu o pot vedea ziua că mi-e cam frică de ea. Am adormit împreună, iar dimineața când am deschis ochii era o oaie creață, fix în fix Zinocika. Dacă sincer, mai bine era Bătrâncea, că avea să mă simt mai bine. Din păcate nu am putut să mă excit pentru că numai gândul că e Zina, îmi făcea rău”, a declarat Dodon.

Advertisement