Veste proastă pentru un bărbat care aștepta la coadă la serviciul pașapoarte de câteva zile bune. Când a ajuns, în sfârșit, la ghișeu, a aflat de la funcționari că buletinul i-a expirat, deci nu mai este valabil și trebuie să refacă toată procedura.

Acesta tocmai plătise taxa pentru pașaport când s-a auzit un „bing” în difuzoare și au apărut doi carabinieri care l-au îndepărtat de la ghișeu:

„Acest om a încercat să-și facă pașaport cu un buletin expirat. Priviți, a expirat de două ore și el, ca o canalie, a insistat să-și facă actele în continuare, pierzând timpul prețios al funcționarului public”, a precizat un angajat ASP.

Scandalul făcut de bărbat i-a trezit din somn pe jumătate din angajații Centrului Multifuncțional, care tocmai erau prinși în al doilea somnic de dup-amiază.

Bărbatul a fost amendat cu 20.000 de lei pentru buletin expirat, a fost pus să plătească dublu taxa de parcare din preajma instituției și s-a deschis și un dosar penal pe numele său pentru fals și uz de fals. În plus, oamenii legii au spus că nu semăna deloc cu omul din buletin, pentru că cel care depusese actele avea fire de păr alb în cap și mult mai multe riduri.

Advertisement