Orice spital din Moldova are, aproape zilnic, pacienți neasigurați medical, care însă nu pot plăti pentru serviciile de care au beneficiat. De cele mai deseori e vorba de oameni cu venituri foarte mici sau fără venituri, fără acte de identitate, loc de muncă sau de trai, certați cu legea, etc.

Altfel spus, sunt oameni vulnerabili social, care nu neapărat sunt în atenția și prioritatea autorităților. Și deși managerii de instituții medicale spun că pe an ce trece înregistrează tot mai mulți asemenea pacienți, nu există nicio evidență publică din care am putea înțelege câți pacienți săraci avem și cine, într-un final, îi ajută să suporte cheltuielile pentru serviciile de care au beneficiat.

Vom preciza că neoficial un zilier în Moldova poate câștiga pentru o zi de muncă între 150 și 250 de lei, echivalentul a 9, respectiv, 15 dolari. Zinainda, soția lui Simion D. ne-a spus că a rămas datoare spitalului cu 16 mii de lei, bani, pe care îi plătește și acum.

„Am vândut calul și căruța și ne mai trimit copiii câte puțin. Mai am datorii la spital. Bărbatul meu a fost operat de urgență. Avea apendicită. După asta, ceva nu a fost bine cu intervenția și a mai trebuit operat încă o data. Iaca plătim și acum. Când ne-am internat, soțul nu avea poliță. Avea o gospodărie agricolă, care era în faliment. Și nici pensionar nu era. Așa că a trebuit să plătim tratamentul”, a afirmat Zinaida.

Advertisement