A fost inaugurat un nou birou pentru cei trei șefi ai statului care mai au încă puțin timp la conducere. De azi înainte, cei 3 vor organiza ședințele săptămânale într-un nou birou, mai bine zis într-un nou veceu care a fost inaugurat de către depustatul socialist Mizdrenco cu mult fast prin tăierea panglicii.

Cei 3 conducători vor avea locuri unul lângă altul, dar am observat că nu se păstrează distanța socială dintre ei, astfel că vor fi nevoiți să își pună măștile de protecție.

Deputatul Mizdrenco este foarte încântat de lucrul pe care l-a făcut și spune că e gata să mai taie panglici dacă undeva este nevoie!

Advertisement