Igor Dodon a fost în vizită într-o localitate de Republica Moldova, dar a fost huiduit de către bătrânii pe care i-a strâns într-un lan. Oamenii au spus că sunt dezamăgiți de faptul că șeful statului până acum la fiecare alegeri le aducea culioace pline cu făină, ulei și crupe, dar anul acesta parcă a intrat dracul în el:

„Nu vom vota așa prezident. Până amu ne aducea culioace, dar azi a zis că dacă avem culioace acasă să i le aducem lui. Așa nu se face. Noi am mers câte 5 km ca să ajungem în lan cu gândul că o să împartă culioace”, a declarat indignat o bătrână.

Igor Dodon însă le-a atenționat că în caz că vor deschide gura sau nu vor fi de acord cu el, acesta își asumă dreptul să le îngroape direct în lan și nimeni nu le va mai găsi.

Advertisement