Cu toţii strâmbăm din nas când cineva face gluma cu „Covrig-19”, însă această afecţiune există şi e chiar foarte serioasă! Un bărbat de 42 de ani a fost spitalizat chiar în această dimineaţă, acuzând simptome grave de indigestie după ce a mâncat 19 covrigi.

„Simptomele sunt destul de clare: balonare, stare de greaţă, pacientul emană un miros puternic de mac şi susan. I-am făcut o radiografie şi am constatat 19 covrigi aşezaţi unul peste altul în stomac. E destul de clar că avem un caz de Covrig-19. Până acum nu ne-am confruntat decât cu Covrig-10, maximum Covrig-12”, spune medicul gastro-enterolog de la Spitalul de Urgenţă.

În prezent, medicii şi familia încearcă să convingă bărbatul să nu mănânce şi al douăzecilea covrig, fapt care ar putea duce la complicaţii serioase.

Advertisement