Un scandal sexual zguduie sistemul solar! La nici câteva zile după un prim contact istoric cu civilizaţia extraterestră de pe Marte, robotul Curvosity e acuzat că şi-ar fi făcut de cap cu mai multe creaturi băştinaşe.

Potrivit NASA, acest comportament „desfrânat” sfidează toate normele diplomatice stabilite în prealabil, expunând în acelaşi timp preţiosul robot la tot felul de boli încă necunoscute.

„Aşa te-am crescut eu, Curvosity?”, a exclamat cercetătorul american Harvard Schnitzelton, cel care a programat circuitele behaviorale ale robotului. „Treci acasă IMEDIAT”, a adăugat acesta, fiind însă ignorat în totalitate de micul vehicul electronic, căruia aparent îi place foarte mult tentaculul verde şi noduros al beta-8-şlubolienilor din fundul craterului Gale.

Într-un contrast frapant cu Curvosity, robotul rusesc Pustnik a rezistat până acum tuturor avansurilor de la entităţile întâlnite pe Planeta Roşie, anunţă presa spaţială moscovită.

Advertisement